OMLECADO

De curand am decis ca ar fi bine pentru sanatatea mea sa renunt la diminetile in care din lipsa de timp sau inspiratie obisnuiam sa sar peste cea mai importanta masa a zilei: micul dejun. Astfel, am inceput sa imi creez meniuri noi care sa ma atraga si sa ma determine sa consum cat mai multe alimente bogate in nutrienti care sa imi acopere o buna parte din necesarul zilnic, dar, in acelasi timp sa nu contina multe calorii. OMLECADO

Daca esti lipsit de inspiratie si ai la indemana un ou si un avocado poti creea un mic dejun simplu dar consistent, delicios si satios, cu doar 200 de calorii. Omlecado  (omleta & avocado) este mai mult decat banala omleta si clasicul avocado, care au si ele farmecul lor pana la un momentdat. Este contopirea armonioasa a doua ingrediente de baza dintr-o nutritie sanatoasa, plus cateva mirodenii care le completeaza perfect. In momentul in care am descoperit aceasta reteta am vrut sa o fac imediat, a fost dragoste la prima vedere! Incearc-o si tu, dupa care poti sa imi trimiti linistit acele scrisori si ciocolatzele drept multumire 😉

Ingrediente

  • 1 ou mare sau 2 oua mici
  • 1 avocado
  • 2 lg parmesan ras
  • sare, piper si boia de ardei

Mod de preparare

  1. Asezati in cuptor o tava mica, termorezistenta. Preincalziti cuptorul la 220 de grade.
  2. Taiati avocado in doua si scoateti samburele. Asezati jumatatile in tava cu miezul in sus. (Pentru mai multa stabilitate taiati putin din coaja) Presarati interiorul cu sare dupa gust.
  3. Bateti oul (ouale) usor si turnati cu grija in locul samburelui din avocado.
  4. Presarati sare, piper si boia dupa gust, iar la final presarati parmesanul ras peste oul batut.
  5. Coaceti in cuptorul preincalzit 15-20 de minute, sau pana cand oul capata consistenta preferata.

Verdictul:

omecado 2

Poti opta si pentru varianta “ochi de ou”, acompaniate (neaparat!) de una-doua felii de paine prajita.

Creme Brulee

Dupa cum am promis, revin astazi cu cea de-a treia reteta din calatoria noastra prin lumea deserturilor cu renume in intreaga lume. Va scriu acum cate ceva despre faimosul: Creme Brulee. Originea acestui desert s-a pierdut in negura timpului, pentru titlul de inventator al acesteia luptandu-se, in prezent, mai multe tari decat ne-am imagina. Daca pentru paternitatea baclavalei se lupta Grecia si Turcia, pentru crearea celebrei Creme Brulee se ciondanesc istorici, atat din Franta si Anglia, cat si din provincia spaniola Catalunia. Dar fie ca se numeste Creme Brulle, Burnt Cream sau Crema Catalana, acest desert este, pe cat de usor de preparat, pe atat de gustos si de apreciat in orice colt al lumii. Eu ma voi opri asupra sortimentului frantuzesc, poate cel mai gustos dintre toate, pentru ca haideti sa recunoastem, francezii sunt poate cei mai buni bucatari ai lumii 😉

foodnetworkcom

sursa foto: foodnetwork.com

Pentru cei mai putin initiati in tainele bucatariei si ale prepararii dulciurilor, creme brulee poate fi definita ca o varianta nobila a cremei de zahar ars, in compozitia ei intrand, practic, aceleasi ingrediente: oua, lapte, zahar ars si, in unele variante, esenta de vanilie sau coaja de portocala. Secretul acestui spectaculos desert este stratul superior de zahar ars, caramelizat, al carui gust a fost catalogat de-a dreptul divin. Poate ca nu ar trebui sa ne mire faptul ca reteta in cauza era servita, cu precadere, capetelor incoronate si familiilor nobiliare din Franta si Anglia inca din secolul al 17-lea. Pentru realizarea pojghitei de zahar ars veti avea nevoie, pe surlatablecomlanga ingrediente si de o torta de bucatarie (a.k.a.blowtorch). Nu va lasati intimidati de faptul ca poate si voi, asemenea mie, de altfel, nu detineti inca acest obiect util dar rar intalnit in gospodariile comune, deoarece in reteta mea va voi dezvalui o metoda diferita de caramelizare cu ajutorul careia veti obtine acelasi rezultat.

Ingrediente

  • 320 ml frisca lichida (continut grasime minim 35%)
  • 2 lg esenta de vanilie
  • 4 galbenusuri mari (la temperatura camerei)
  • 50 g zahar
  • 60 g zahar extra fin
ramekin

foto nr.2

  1. Porniti cuptorul pentru preincalzire la 150ºC. Asezati intr-o tava mai adanca cele 4 recipiente tip ramekin, de 240 ml fiecare (vezi foto nr.2).
  2. Turnati intr-un vas frisca lichida si lasati pe sursa de caldura la foc mediu pana aceasta incepe sa faca bulbuci mici pe margine (atentie, nu fierbeti!) Inlaturati de pe foc.
  3. Intr-un bol termorezistent bateti cu mixerul galbenusurile si zaharul pana devin o compozitie mai groasa, de culoarea galben deschis.
  4. Adaugati peste galbenusuri frisca fierbinte, putin cate putin, amestecand continuu, pentru a evita transformarea oualor in omleta.
  5. La final adaugati esenta de vanilie. Amestecati.
  6. Turnati apoi cu grija compozitia in cele 4 recipiente din tava adanca.
  7. Pregatiti baia de apa (bain marie) in felul urmator: turnati apa calda in tava in care sunt asezate vasele ramekin, in asa fel incat acestea sa fie cufundate pana la jumatate in apa.
  8. Coaceti la 150 de grade 30-40 minute.
  9. Scoateti din apa recipientele de ceramica si lasati sa se raceasca la temperatura camerei pe un grilaj metalic aproximativ o ora.
  10. Introduceti apoi crema in frigider si lasati neacoperit timp de 4 ore.
  11. Inainte de servire, scoateti recipientele cu crema din frigider si presarati in mod egal cele 60 de grame de zahar fin peste crema intarita (aproximativ 1 LG).
  12. Daca detineti o torta de bucarie, caramelizati zaharul cu jutorul ei, tinand-o la o distanta de minim 5 cm de recipient, pana cand zaharul se topeste si devine caramel. Lasati sa stea apoi cateva minute pentru a se intari.
  13. Daca nu detineti o torta de bucatarie, puteti face in felul urmator: asezati vasele ramekin intr-o tava adanca, aproape plina cu apa cat se poate de rece. Asezati pe raftul cel mai de sus al cuptorului, incalzit in prealabil la 180ºC si lasati 3-4 minute pana ce zaharul se caramelizeaza. (atentie, cuptorul trebuie sa fie pe modul de funtionare grill!)

preparedpantryblogcom

Bucurati-va, la vie est belle! 🙂