Cred ca nu mai are sens sa va povestesc despre slabiciunea mea pentru ciocolata. Atat sotului meu, cat si mie ne place budinca de ciocolata si din pacate, cele cumparate sau facute acasa din semipreparate nu se vor ridica niciodata la standardele impuse de un adevarat impatimit al acestei aducatoare de fericire, fie ea si temporara. Am “sapat” ceva pana cand am gasit aceasta reteta exceptionala, a unei tarte cu budinca de ciocolata (facuta de la zero!), incununata de cateva migdale sarate si frisca. Evident budinca poate fi folosita individual pentru mai multe retete, de exemplu eclere; insa eu va fac aceasta sugestie de servire a carei ingrediente se acompaniaza perfect.
Ingrediente:
- PT. BLAT
- 1 1/2 cana biscuiti graham (digestivi) pisati
- 55 g zahar
- 75 g unt topit (+ 1-2 LG daca nu se leaga)
- PT. DECOR SI CRUSTA BLAT
- 230 g ciocolata menaj
- ciocolata rasa dupa plac
- 1/4 cana migdale sarate maruntite
- 200 ml frisca/smantana lichida minim 35% grasime
- PT. CREMA/ BUDINCA
- 170 g zahar
- 60 g cacao pura
- 1/4 cana amidon de porumb
- varf de cutit sare
- 4 galbenusuri mari
- 600 ml lapte 3,5% grasime
- 3 LG unt nesarat de 82% grasime
- 2 lg esenta de vanilie
- 115 g ciocolata menaj 40-50% cacao
Mod de preparare:
- Turnati intr-un bol biscuitii sfaramati, zaharul si untul topit si amestecati bine. Varsati totul intr-o tava rotunda de tarta (∅22-23 cm) si apasati bine pana cand e imbracata toata suprafata si marginea tavii. Dati la cuptorul preincalzit la 190 grade si lasati sa se coaca 8-10 minute, sau pana cand capata o culoare usor maronie. Lasati apoi la racit si treceti la pasul urmator.
- Urmeaza prelucrarea ciocolatei (230g) in vederea obtinerii uni cruste intre blat si budinca. Taiati ciocolata in bucati si puneti-o intr-un bol termo-rezistent. Topiti ciocolata in cuptorul cu microunde in 3 intervale a cate 15 minute, amestecand intre fiecare interval. Puteti folosi si metoda baii de abur. Cand s-a topit ciocolata, turnati-o in tava cu blatul racit si intindeti-o cu ajutorul unei spatule pana pe margini. Presarati deasupra migdalele sarate, lasand cateva si pentru decorul final. Puneti tava in frigider.
- Amestecati intr-un vas: zahar, cacao, amidon de porumb si sare. Adaugati galbenusurile si amestecati bine. Amestecand in continuare constant, turnati usor laptele. Puneti vasul pe aragaz la foc mediu si aduceti compozitia la punctul de fierbere, amestecand continuu. Cand a inceput sa fiarba lasati inca 30 de secunde, apoi luati de pe sursa de caldura si turnati continutul intr-un bol de marime medie. Cat timp crema este inca fierbinte adaugati unt, esenta de vanilie si ciocolata menaj taiata in bucatele. Amestecati bine pana se combina, cateva minute pana cand se raceste usor, asigurandu-va ca totul este bine incorporat. Lasati budinca la o parte pana cand ajunge la temperatura camerei. Asezati o folie de plastic direct peste intreaga suprafata a budincii pentru a evita formarea unei pojghite. Puneti crema (acum rece) in frigider si lasati la rece peste noapte sau minim 3 ore).
- Pentru asamblarea tartei trebuie mai intai sa amestecati budinca si sa o turnati peste stratul de ciocolata din tarta si sa o nivelati bine. Bateti frisca lichida pana devine tare si asezati peste budinca, dupa care garnisiti tarta dupa placul si imaginatia proprie cu ciocolata rasa si migdalele sarate ramase. Pastrati tarta la frigider pana la momentul servirii.
Daca ti-a placut articolul da un LIKE sau apreciaza-l cu 5 stelutze 😉 Multumesc!